Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite, catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea batranelului ce locuia acolo de multi ani. "Ce te aduce pe-aici, copilule?", il iscodi acesta pe micul calator. "Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum sa ajung". Btranul tacu, il privi adanc, apoi spuse: "Acum, hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai".
Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersesera ce mersesera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf. "Ce este aceasta?", intreba copilul. "Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai". Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo. "Si ce-am sa fac aici, intreba copilul. "Deocamdata faci curat, ai sa maturi si mai incolo vom vedea". Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.
Dar iata ca veni o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate: "Cum merge, cum iti e?" "Mi-e foarte bine" raspunse pustiul "Am de toate". Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti linistea si il iscodi in continuare: "Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut. Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?" "Mie...,nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?", ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima oara patrunzator pe batran. Parintele simti ca trebuia sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca. "Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea", se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia. Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu."Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie", se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spuse povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inma copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire.
Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce. "Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!" Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru. Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten!
Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia.
Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe: "Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?". Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci, s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit. "Ce-ai facut inauntru?", se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui. "N-am facut nimic", raspunse pustiul tremurand. "Minti! Spune ce-ai facut?", l-au intrebat din nou calugarii furiosi. "Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce", raspunse copilul inspaimantat. "Care Frate?", au intrebat, nedumeriti pentru prima data, monahii. "Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare", raspunse pustiul. "Si ce-a facut Fratele?", au intrebat tulburati calugarii.
[va urma]
