4 nov. 2009

O poveste...pentru oameni mari[#3]

    "A coborat si a mancat", raspunse dintr-o suflare pustiul.

     Si in clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut in genunchi. Mare fu apoi spaima pe batranul manastirii, afland toate acestea. Egumenul incepu si el, la randul lui, sa tremure si, cu lacrimi in cohi, ii spuse copilului:"Spune-i Fratelui celui Mare ca il rog sa ma primeasca si pe mine la masa..." "Am sa-i spun!, raspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mancare de la bucatarie?" "Da, poti sa iei cat vrei", raspunse tremurand egumenul. 

    Si seara din nou cobori peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mancarea luata de la bucatarie, se indrepta vesel spre biserica. "Hai sa mananci!", ii striga el, mai vesel ca oricand. Si din nou, Fratele cel Mare cobori de pe cruce, il mangaie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi cate glume si cata veselie in jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de ras, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului. "Frate, ii spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa".

    Si pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se intrista. Privea undeva, jos. "Vezi firmiturile astea, de pe masa?, ii spuse intr-un tarziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine decat pacatele lui...Nu poate sa vina". "Nu poate sa vina?" ramase uimit copilul. "Nu!", fu raspunsul scurt al Fratelui. 

     Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au inceput sa rada si sa glumeasca. Intr-un tarziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta il astepta tremurand. "Ce-a zis Fratele?", intreba acesta, gatuit de emotie. "A zis ca nu te poate primi!", raspunse copilul. "De ce?", intreba inspaimantat egumenul. "Mi-a spus ca ai mai multe pacate decat toate firmiturile de paine cazute pe masa".

    Si atunci el, egumenul, se prabusi in genunchi, intr-un hohot de plans. "Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte!" Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta il privi surprins si-i spuse: "Bine, am sa-l rog din nou si maine!".

    Grea noapte pentru egumen! Cu zvarcoliri si gemete de pocainta. Copilasul insa dormi linistit. Si, din nou, veni a doua zi; si, din nou, treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca lucreaza. Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea. "Pot sa iau mancare?" intreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie. "Poti", ii spuse monahul, si-i umplu cu mana tremuranda vasul. Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mancare, copilul intra din nou in biserica: "Hai sa mancam!", spuse el Fratelui cel Mare. "Hai!", raspunse acesta, indreptandu-se spre el.

     Si cate jocuri, cate glume au urmat! Apoi, in mijlocul veseliei, copilul isi aduse brusc aminte: "Te roaga egumenul sa-l ierti...si sa-l primesti si pe el la masa!..."

      Tristetea se aseza intre ei. De data aceasta, copilul privi singur firmiturile de paine de pe masa: erau parca mai multe. "Am inteles..., spuse copilul, nu se poate..." "Da, nu se poate", raspunse Fratele cel Mare. 

      Si atunci, pacatul cel bun cobori din nou in inima copilului si acesta indrazni. "Dar Tu nu te gandesti ca acum mananci din mila lui?", ii spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara. Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta ii vazu din nou inima lui buna. "Bine, peste otp zile am sa-l primesc la masa..."

     Ce bucurie pe egumenul manastirii, cand, tarziu in noapte, copilul ii spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batran, in post si rugaciune, si mai ales, in multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau. "De ce?", intreba nedumerit copilul. "Batranul a plecat la Domnul", i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru inmormantare. Si atunci copilul vazu!

    Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi in ochi, egumenul, chiar el. Mancasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firmitura. Mantuitorul il iertase.

    "Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!" repeta el, pentru fiecare monah in parte. "Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?" "E plin de iertare!" murumra copilul. [...]

     Si cartea se-nchisese.


3 nov. 2009

O poveste...pentru oamenii mari [#2]

      Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite, catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea batranelului ce locuia acolo de multi ani. "Ce te aduce pe-aici, copilule?", il iscodi acesta pe micul calator. "Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum sa ajung". Btranul tacu, il privi adanc, apoi spuse: "Acum, hai sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in zori o sa plecam impreuna catre Rai".
   
       Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersesera ce mersesera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf. "Ce este aceasta?", intreba copilul. "Aceasta este o manastire, spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai". Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo. "Si ce-am sa fac aici, intreba copilul. "Deocamdata faci curat, ai sa maturi si mai incolo vom vedea". Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.

      Dar iata ca veni o zi, dupa mult timp, cand batranul manastirii il intreba pe neasteptate: "Cum merge, cum iti e?" "Mi-e foarte bine" raspunse pustiul "Am de toate". Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii simti linistea si il iscodi in continuare: "Parca ai ascunde ceva in suflet, asa ai tacut. Spune-mi cinstit, totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?" "Mie...,nimic, se hotara intr-un tarziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?", ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima oara patrunzator pe batran. Parintele simti ca trebuia sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca. "Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea", se-auzi vocea unui monah, care statea in apropiere si care auzise discutia. Ingerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu."Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie", se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spuse povestea, pacatul al bun s-a strecurat in inma copilului.

     Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire.

    Mai tarziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mancare si, fara sa fie observat de nimeni, intra in biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atarnat de cruce. "Hai, vino sa mananci!, ii zice pustiul, uitandu-se ingrijorat in stanga si in dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!" Si Fratele coboara. Un zambet avea pe buze si, mangaindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru. Apoi, ca si cand s-ar fi cunoscut demult, au inceput sa rada si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata in viata lui. Era atat de fericit ca-si gasise un prieten!

      Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia.

     Azi asa, maine asa, insa fratii ceilalti din manastire au inceput sa se intrebe: "Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?". Apoi, curiosi, au inceput sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci, s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au incercat sa se uite pe gaura cheii si, in clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, infricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptand pana noaptea tarziu, cand copilul a iesit. "Ce-ai facut inauntru?", se repezisera ei ca un stol de pasari negre asupra lui. "N-am facut nimic", raspunse pustiul tremurand. "Minti! Spune ce-ai facut?", l-au intrebat din nou calugarii furiosi. "Am furat mancare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce", raspunse copilul inspaimantat. "Care Frate?", au intrebat, nedumeriti pentru prima data, monahii. "Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mancare", raspunse pustiul. "Si ce-a facut Fratele?", au intrebat tulburati calugarii.

[va urma]



30 oct. 2009

O poveste...pentru oamenii mari [#1]

    Undeva, intr-o tara frumoasa, ascunsa intre munti, se inalta o manastire, ce tine in inima ei un Basm. Lumea vine sa-l vada, sa-l asculte, ca sa-si aduca aminte de sine. Si multe lucruri afla cei veniti acolo de la Basmul pitulat in inima manastirii. Cum ca, odata, erau cei mai buni, mai drepti, mai viteji si cu mult mai frumosi; si, nevenindu-le sa creada, se intreaba intre ei.

    "Veniti, striga apoi unii la altii, e cineva acolo, in munti, care ne spune ca suntem buni!" "Cine va spune asta?", intrebau furiosi oamenii mici de la poalele muntelui, cei care tineau de imparatia uratului. "El, Sfantul!...Basmul nostru!", strigau bucurosi oamenii. "Nu-i nici un sfant! Este un biet batran, ce va minte. N-ati fost niciodata altfel! Suntem egali!", tipau, speriati ca in tara lor s-ar putea naste Frumosul, slujitorii imparatului urat.

    Ceva incepea sa se schimbe in Imparatia Intunericului.

    Basmul aducea Lumina, iar lumea simtea, incepand sa freamate. De mult nu mai vazusera soarele si nici macar stelele. Mergeau cu capul in jos, in pamant. "Rdicati capul spre stele!, le spunea Basmul. Sunteti frumosi!" "N-avem voie, murmurau bietii oameni, iar trupul nu ne mai asculta. Asa ne stim de cand ne-am nascut, cu capul in jos". "V-ati nascut liberi", le spunea Basmul. Si vorbele lui deveneau lumanari in intunericul tarii. "Stingeti lumanarile!, strigau soldatii. Nimeni n-are voie sa va vada!" Si oamenii legii alergau dupa cuvintele-lumanare, sa le stinga. Suflau din rasputeri, dar mica flacara, in loc sa se stinga, devenea si mai mare. "De ce sufla soldatii Imparatului Urat in lumanarile-cuvinte, parinte?", intrebau oamenii tematori Basmul. "Le este frica ca va veni Ziua si-atunci o sa va vedeti frumusetea, raspundea batranul. Le este frica de libertatea voastra. "Dar unde este frumusetea noastra, parinte?" intrebau nedumeriti oamenii. "Au ingropat-o in intuneric!" raspunse cu tristete Basmul.

     "Se da LUMINA!", a strigat deodata cineva. Si oamenii innebuniti de spaima, alergau care incotro, intreband "Ce ne facem?".  

   "Deveniti voi insiva lumanari!", raspunse batranul, si-si apleca lumina spre fruntile oamenilor.

    Si, in clipa aceea, mii de luminite s-au adunat si s-a facut Ziua.[...]

    Se spune ca odata, intr-un sat, un copil, intr-o noapte, a visat Raiul. "Mama! Mama! Unde e Raiul?", a intrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi. Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atata treaba in gospodarie! Si-atunci s-a dus la tata, sa-l intrebe. "Nu stiu..., cauta-l singur", ii spuse acesta obosit si se apuca mai departe de munca. "Unde? Unde e Raiul?" intreba copilul, aproape plangand, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti. "Ce lume urata...", isi spuse pentru sine pustiul.  

      "Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta..., se-auzi glasul unui batran, ce-l privea demult. Si acolo, in pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta intr-o coliba. El o sa iti spuna unde e Raiul".


[va urma]

30 sept. 2009

Inca...

Mai am inca, glas
Cu fiecare pas...
Inca zambesc
Si toti cred ca traiesc

Lovita de ritmi gravi
Ingenunchez pentru-o speranta
Viata ma-ntrece.
Viata m-a depasit.
Dar..inca...
Nu s-a sfarsit...

Trec si azi pe aceeasi strada, goala..
N-aud glas, nici voci
Nu-s umbre. Nu cunosc nimic.

Privesc trista univers
pierdut
in maini nebune
Natura tipa durere, in gesturi strabune
Copacii isi lasa amintirea...moarta
Vantul ma-mbratiseaza
de fiecare data
parca
pentru ultima data...

-Mori si tu! ma-ndeamna
-Sa murim cu totii!
Pentru mai mult, mai frumos, mai bun
mai profund...

Nu raspund, m-am pierdut
Alaturi de alt suflet mut
Ma plimb prin trecut
Perfectul gand s-a dus...demult

Cu sufletul gol, ranit de-atata dor
Refuz flori, tandrete curata in lumina si culori
Tin apasat, palmele, pe urechi
Sa nu mai aud "te iubesc"
N-am sa mai cred!

Fiecare clipa o traiesc ca pe ultima
Si mi-e dor sa-mi fie dor...de inca una...

29 sept. 2009

10 sept. 2009

O poezie gasita..

Sa presupunem un oras.

In acest oras sa presupunem o casa.

In aceasta casa sa presupunem o camera,

iar in aceasta camera sa presupunem pe cineva

stand in intuneric.

Stand si plangand

dupa cineva care tocmai a iesit si a stins lumina

uitand ca ea este acolo.

Leona Lewis-Happy



Leona Lewis-Happy
Asculta mai multe audio Muzica

5 sept. 2009

suna...

suna vantul, latra cainii, trece o masina, un pas de om uitat ma sperie, sting lumina si..astept...abia respir, mi-e frica....nu te astept si nici nu vreau...sa fii tu...suna si bataia inimii mele atat de tacute...suna si timpul si gandul si visul si striga si suna si refuz sa aud, sa ascult, sa ajung...la sfarsit.

4 sept. 2009

Cuvinte vii...ale unor oameni ilustri

<Incearca nu sa fii un succes, ci sa fii o valoare.> ALBERT EINSTEIN

<Sufletele mari au intalnit intotdeauna opozitie din partea mintilor mediocre.>
ALBERT EINSTEIN

<Haina face pe om. Oamenii dezbracati au putina sau nici un pic de influenta in societate.> MARK TWAIN

<Cred in a privi realitatea in ochi si a o refuza.> GARRISON KEILLOR

<Intelepciunea e un bine, caci face buni pe cei care o au si niciodata rai.> PLATON

<Caracterul este precum un copac, iar reputatia precum umbra lui. Umbra este ceea ce credem despre el, dar copacul este cel adevarat.> ABRAHAM LINCOLN

<Daca faci ceva nu vei fi intotdeauna fericit, dar nu vei fi niciodata fericit fara sa faci ceva.> BENJAMIN DISRAELI

<Sa-ti spun ce este dragostea adevarata. E credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui ce ti le va zdrobi.> CHARLES DICKENS




Cine nu are prieteni...sa-si cumpere!

Cine (sau ce) suntem noi pentru ceilalti, sau ce valoare avem in ochii lor? Suntem exact ce si ei vad in noi: un prieten! Dar sensul acestui cuvant este, in sc. XXI, complet diferit fata de insemnatatea lui originara si adevarata.
Azi, un prieten nu este nimic mai mult decat...un obiect, un umar la nevoie, un surogat al adevaratei fericiri, o jucarie care canta atunci cand o lovesti sau o strangulezi, pe care o folosesti atunci cand vrei sa te joci si o arunci intr-un colt atunci cand nu-ti mai trebuie. Un prieten este cineva care iti indeplineste cererile in cel mai mic amanunt, si primesti prea putin in schimb! In functie de nevoile tale, numesti prieten pe cel care iti este folositor, cel care te scapa sau iti rezolva o problema in cel mai scurt timp, un fel de panceu cu actiune foarte rapida: un muzician la o petrecere, un bancher atunci cand nu mai ai bani sau un coleg la o tigara, un partener mut intr-o seara in oras, un sofer fidel, un ascultator fara drept de replica!
Haios cand esti intristat, milos cand esti suferind, atent cand esti ingrijorat sau nervos, prezent cand esti grabit. Nu are sentimente, personalitate sau dorinte personale, nu are nevoie de multe, ii este suficient sa-ti indeplineasca tie dorintele. Nu are manual de utilizare dar este foarte usor de programat. Este foarte usor de achizitionat si nu ocupa mult spatiu. Nu are garantie, dar in caz de defectiune poate fi repede inlocuit...

Un prieten ADEVARAT intr-o viata e mult, doi, e foarte mult, trei...imposibil!
RESPECTA-TI SI IUBESTE-TI PRIETENII!

H O R A T I U S

22 aug. 2009

20 aug. 2009

ERA SI ESTE IMPORTANT...IUBIND, INSA, EU AM UITAT...

Intrebare: Care este cel mai scurt capitol din Biblie?
Raspuns: Psalmul 117
Intrebare: Care este cel mai lung capitol din Biblie?
Raspuns: Psalmul 119
Intrebare: Care este capitolul care se afla in centrul Bibliei?
Raspuns: Psalmul 118
Inainte de psalmul 118 sunt 594 de capitole
Dupa psalmul 118 sunt 594 de capitole
Adunate aceste capitole dau un numar de 1188 de capitole
Intrebare: Care este versetul din centrul Bibliei?
Raspuns: Psalmul 118:8
Si daca tot sunt atat de multe "coincidente" stii ce spune psalmul 118:8?
" MAI BINE ESTE A TE INCREDE IN DOMNUL, DECAT A TE INCREDE IN OAMENI."

Reguli de viata...sau nu

Da oamenilor mai mult decat isi doresc si fa asta din inima!
Invata poezia favorita!
De cate ori spui TE IUBESC spune-o din inima!
De cate ori spui imi pare rau, priveste in ochii celuilalt!
Niciodata nu nesocoti visele altora!
Trateaza fiecare neintelegere fara a fi agresiv!
Daca pierzi, invata din asta!
Nu uita sa te respecti pe tine insuti!
Iubeste profund si intens! Te poti rani, dar e singurul mod de a trai complet!
Nu lasa o mica cearta sa distruga o mare prietenie!
Petrece ceva timp singur!
Accepta provocarile, dar nu-ti uita limitele!
Nu uita ca uneori tacerea e cel mai bun raspuns!
Citeste mai multe carti si uita-te mai putin la televizor!
Impartaseste-ti cunostintele! Aceasta e calea spre nemurire!
Nu uita ca uneori si nereusita poate fi un noroc!
Pretul succesului se masoara in functie de lucrurile la care ai renuntat!
Nu uita ca dragostea cea mai mare si reusitele cele mai mari comporta cele mai mari riscuri!
Atata timp cat nu-ti pasa unde esti, nu te poti rataci.
Daca tot ce ai este un ciocan, toate obiectele din jur iti par cuie.
Este mai usor sa lupti pentru principiile tale, decat sa te ridici la inaltimea lor.
Un diplomat este cineva care-ti poate spune sa te duci la...dracu, in asa fel incat sa astepti cu nerabdare calatoria.
"Daca pui pe Dumnezeu in tot ceea ce faci Il vei regasi in tot ceea ce ti se va intampla" Mons. Vladimir Ghica

17 aug. 2009

Amurg

Din mesteacanul de-afara
Foi ingalbenite curg,
Cand cernindu-si panza rara
Cade vanatul amurg.
Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri
El mi-a adumbrit, saracul,
Un noroc de doua veri,
Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis -
S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai farmat un vis...
Unde esti tu, sa ne ploua
Plansul frunzelor ce mor,
Si cu bratele-amandoua
Sa oprim caderea lor?...
Mana ta sa le culeaga
Si sa ni le-mparta-n doi
E povestea noastra-ntreaga
Scrisa-n vestedele foi!...
(Octavian Goga - Amurg)

Contratimp

Ma uit in trecut si nu inteleg
Urmele pasilor mei.
Privesc inghetata zapada
Prin care picioarele mele desculte,
Imi amintesc, s-au ranit,
Dar urmele lor inchipuie semne
In alfabetul unei limbi disparute.
Ieri ce voiam sa spun
Si maine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Cand clipele obeze
Par ani si anii epoci
Nehotarate si fara sfarsit?
Niciun raspuns nu se naste
Decat atunci cand nimeni nu mai are
Nevoie de el
Si intrebarea care-l astepta
A murit.
(Ana Blandiana - Contratimp)

Desen Murdar

Un croncanit razlet rasuna crunt
Si-mprastie neliniste pe drum;
Iar seara-n camp se deapana marunt,
Tesand cu fulgii vanai giulgi de scrum.
Strivit in pumni de nouri, cerul des
Ingenuncheaza, mohorat pe zari;
Si drumul singur, ratacit pe ses,
S-afunda, schiopatand, in departari
Trecu - de cand! - si ultimul drumet!
(A mai ramas vreo urma prin noroi?)
Un biet copac se clatina razlet,
Cu trupul frant si crengile valvoi.
Vazduhu-n zdrente-atarna pe campie,
Se-ncrunta-n zari spranceana unui damb.
Pe-aicea vantul sufla vesnicie,
Si timpul prin noroi, paseste stramb!
(Alexandru Philippide - Desen murdar)

Romanta Negativa

N-a fost nimic din ce-a putut sa fie,
Si ce-a putut sa fie s-a sfarsit...
N-a fost decat o scurta nebunie
Ce-a-nsangerat o lama, lucioasa, de cutit!...
N-am fost decat doi calatori cu trenul,
Ce ne-am urcat in tren fara tichete
Si fara niciun alt bagaj decat refrenul
Semnalului de-alarma din perete!...
Dar n-am putut calatori-mpreuna...
Si fiecare-am coborat in cate-o gara:
Ca doua veverite-nspaimantate de furtuna -
Furtuna primei noastre nopti de primavara!
Si-atata tot!... Din ce-a putut sa fie
N-a fost decat un searbad inceput
De simplu "fapt divers", ce nu se stie
In care timp si-n care loc s-a petrecut!...
(Ion Minulescu - Romanta negativa)

11 iul. 2009

accident spre lacrimi..




Trei victime s-au inregistrat in urma unui accident de circulatie, care s-a produs in aceasta dimineata pe DN 18, in Pasul Gutai. Potrivit primelor informatii, un TIR a acrosat microbuzul de transport persoane Viseu de Sus - Baia Mare. Unul dintre raniti, o fata, a intrat in soc politraumatic, avand lovituri mai ales in zona capului, ceilalti doi au scapat cu rani usoare. Toti trei sunt internati la spitalul judetean. Din informatiile pe care le avem pana la aceasta ora, microbuzul de transport persoane apartinea firmei JAN si a plecat dimineata din localitatea Bocicoiel/Viseu de Sus pe ruta Sighet - Baia Mare, unde trebuia sa transbordeze calatorii pe o cursa de Arad. Tanara ranita intr-un grav accident rutier inregistrat joi, 2 iulie a.c., pe DN 18, in Pasul Gutai, nu a supravietuit, medicii constatand decesul acesteia (...).

ceva adevarat